×
Meniu

IMSP IO susține acțiunile de prevenire a riscului asociat consumului de alcool

În perioada 01 – 30 noiembrie, 2019, în Republica Moldova vor fi organizate şi desfășurate acțiuni de comunicare şi sensibilizare pentru conștientizarea riscurilor asociate consumului de alcool, pentru a reduce impactul acestuia în rândul populației din ţara noastră. Măsurile vor fi organizate în scopul prevenirii bolilor, accidentelor și traumelor cauzate de consumul de alcool și în contextul implementării deciziei Consiliului național pentru securitatea circulației rutiere, din 10 octombrie, 2019, privind reducerea accidentelor rutiere cauzate de consumul de alcool la volan.

În context, vor fi derulate spoturi sociale pe ecranele LED ale IMSP Institutul Oncologic  despre riscurile consumului de alcool.

Republica Moldova se află în topul țărilor cu cel mai mare consum de alcool pe cap de locuitor în lume.  Situația existentă se agravează tot mai mult și din cauza consumului de alcool în rândul copiilor şi a tinerilor. Adolescenții și tinerii până la 25 de ani reprezintă grupul vulnerabil, din cauza percepției inadecvate asupra consecințelor consumului de alcool. Ei fac parte din populația generală care, potrivit cercetărilor naționale și studiilor populaționale, în proporție de 80%, crede că abuzul de alcool provoacă boli grave. Cu toate acestea, practica mondială arată că circa 25% din totalul deceselor în grupul de vârstă 20 – 39 de ani sunt cauzate de consumul nociv de alcool.

Comunitatea medicală atenționează: cu cât vârsta de debut al consumului de alcool este mai timpurie, cu atât riscul de a suferi de alcoolism la vârsta adultă crește. Datele statistice naționale accentuează realitatea alarmantă – 81% dintre consumatori de alcool nu intenționează să reducă consumul de alcool.

În acest context, pentru sporirea nivelului de conștientizare a publicului privind riscurile asociate consumului de alcool, IMSP Institutul Oncologic îndeamnă populația să ia atitudine responsabilă cu privire la consumul de alcool, îndeosebi de către copii, adolescenți, în perioada sarcinii şi în timpul conducerii oricărui tip de transport.

e alcool, pentru a reduce impactul acestuia în rândul populației din ţara noastră. Măsurile vor fi organizate în scopul prevenirii bolilor, accidentelor și traumelor cauzate de consumul de alcool și în contextul implementării deciziei Consiliului național pentru securitatea circulației rutiere, din 10 octombrie, 2019, privind reducerea accidentelor rutiere cauzate de consumul de alcool la volan.

În context, vor fi derulate spoturi sociale despre riscurile consumului de alcool,  disponibile în 2 limbi (română și rusă) pe ecranele LED din transportul public, în sursele mass-media, dar şi desfăşurate activităţi de informare a cetăţenilor.

Republica Moldova se află în topul țărilor cu cel mai mare consum de alcool pe cap de locuitor în lume. Conform Raportului global privind consumul de alcool și sănătatea, în anul 2016, țara noastră a înregistrat un consum anual de 15,2 litri alcool pur pe cap de locuitor cu vârsta de 15 ani. Bărbaților le revine 25,2 litri de alcool pur/locuitor, iar femeilor – 6,1 litri de alcool pur/locuitor.

Situația existentă se agravează tot mai mult și din cauza consumului de alcool în rândul copiilor şi a tinerilor. Adolescenții și tinerii până la 25 ani reprezintă grupul vulnerabil, din cauza percepției inadecvate asupra consecințelor consumului de alcool. Ei fac parte din populația generală care, potrivit cercetărilor naționale și studiilor populaționale, în proporție de 80%, crede că abuzul de alcool provoacă boli grave. Cu toate acestea, practica mondială arată că circa 25% din totalul deceselor în grupul de vârstă 20 – 39 de ani sunt cauzate de consumul nociv de alcool.

Comunitatea medicală atenționează: cu cât vârsta de debut al consumului de alcool este mai timpurie, cu atât riscul de a suferi de alcoolism la vârsta adultă crește. Datele statistice naționale accentuează realitatea alarmantă – 81% dintre consumatori de alcool nu intenționează să reducă consumul de alcool.

În acest context, pentru sporirea nivelului de conștientizare a publicului privind riscurile asociate consumului de alcool, Agenția Națională pentru Sănătate Publică îndeamnă populația să ia atitudine responsabilă cu privire la consumul de alcool, îndeosebi de către copii, adolescenți, în perioada sarcinii şi în timpul conducerii oricărui tip de transport.

perioada 01 – 30 noiembrie, 2019, în Republica Moldova vor fi organizate şi desfășurate acțiuni de comunicare şi sensibilizare pentru conștientizarea riscurilor asociate consumului de alcool, pentru a reduce impactul acestuia în rândul populației din ţara noastră. Măsurile vor fi organizate în scopul prevenirii bolilor, accidentelor și traumelor cauzate de consumul de alcool și în contextul implementării deciziei Consiliului național pentru securitatea circulației rutiere, din 10 octombrie, 2019, privind reducerea accidentelor rutiere cauzate de consumul de alcool la volan.