Evaluarea imPACT și dezvoltarea serviciilor oncologice, pe agenda reuniunii IAEA de la Viena

În perioada 1–3 septembrie 2026, la sediul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (IAEA) din Viena, s-a desfășurat reuniunea interregională „Interregional Meeting to Review Guidance and Questionnaires for Diagnosis and Treatment Components of the imPACT Reviews”, organizată de IAEA în cooperare cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Agenția Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului (IARC).

La eveniment a participat dl Ruslan Baltaga, directorul IMSP Institutul Oncologic, care a prezentat experiența instituției în cadrul procesului de evaluare imPACT, cu accent pe colectarea datelor, aplicarea instrumentelor de evaluare și valorificarea rezultatelor în vederea îmbunătățirii serviciilor oncologice.

Reuniunea a reunit reprezentanți ai statelor membre, experți internaționali și regionali, precum și specialiști ai IAEA, OMS și IARC, într-un proces consultativ dedicat actualizării metodologiei și instrumentelor imPACT.

Pe parcursul celor trei zile au fost analizate instrumentele utilizate pentru evaluarea principalelor componente de diagnostic și tratament, inclusiv anatomia patologică și diagnosticul de laborator, imagistica, medicina nucleară, oncologia medicală și chirurgicală, radioterapia și oncologia pediatrică.

În cadrul grupurilor de lucru multidisciplinare au fost revizuite ghidurile destinate experților, structura rapoartelor imPACT și chestionarele utilizate pentru colectarea datelor, fiind formulate propuneri pentru adaptarea acestora la necesitățile actuale ale serviciilor oncologice.

Un alt subiect important l-a constituit continuarea acțiunilor rezultate în urma evaluării imPACT, fiind discutată organizarea unor misiuni de follow-up axate pe domenii prioritare pentru dezvoltarea serviciilor oncologice: medicina nucleară, oncologia pediatrică, oncologia medicală și guvernanța Programului Național de Control al Cancerului.

În domeniul oncologiei medicale, acțiunile propuse vizează evaluarea traseului pacientului, a proceselor de diagnostic și tratament și a procesului de deconcentrare a serviciilor de chimioterapie. Totodată, în domeniul guvernanței urmează să fie analizate mecanismele de implementare, monitorizare și coordonare a Programului Național de Control al Cancerului, inclusiv funcționalitatea Registrului Național de Cancer.

În paralel cu reuniunea, au fost abordate proiectele de cooperare tehnică implementate cu suportul IAEA, precum și inițiativele pentru următorul ciclu de cooperare.

La 2 septembrie, a avut loc o ședință online cu participarea reprezentanților Ministerului Sănătății, IMSP Institutului Oncologic, IMSP Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, IMSP Institutului Mamei și Copilului, Centrului Republican de Diagnosticare Medicală și IAEA, în cadrul căreia a fost discutat noul ciclu de proiect pentru perioada 2028–2029, cu accent pe modernizarea medicinei nucleare.

Totodată, a fost analizat progresul proiectelor de cooperare tehnică aflate în derulare. Prin proiectul MOL6014 este prevăzută dotarea IMSP Institutul Oncologic cu echipamente moderne de medicină nucleară, inclusiv PET-CT și SPECT-CT, precum și realizarea studiului de fezabilitate pentru dezvoltarea unui ciclotron.

În cadrul proiectului MOL6012, orientat spre dezvoltarea serviciului de radioterapie, urmează să fie instalat un accelerator liniar la IMSP Institutul Oncologic. De asemenea, au fost abordate perspectivele de dezvoltare a serviciului de iodoterapie.

Participarea la reuniunea de la Viena și dialogul cu partenerii internaționali contribuie la consolidarea capacităților IMSP Institutului Oncologic, dezvoltarea serviciilor de diagnostic și tratament și implementarea unor soluții moderne în domeniul controlului cancerului.

Participarea la eveniment a fost asigurată de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (IAEA).