Comunicarea cu pacienții – principii esențiale și bune practici

🎯Institutul Oncologic continuă să susțină formarea profesională a personalului medical, printr-un program dedicat dezvoltării competențelor de comunicare. Activitatea „Comunicarea cu pacienții – principii esențiale și bune practici” are ca scop consolidarea abilităților cadrelor medicale în relația cu pacienții oncologici, prin aplicarea principiilor fundamentale și a bunelor practici.
✅Prin acest program, se urmărește promovarea unui act medical centrat pe pacient și crearea unui climat bazat pe încredere, empatie și respect reciproc – elemente esențiale pentru o experiență pozitivă a pacienților și a familiilor acestora.
🔵Instruirea include sesiuni interactive, jocuri de rol și simulări de situații reale, oferind participanților oportunitatea de a exersa abilitățile de comunicare și de a le integra în activitatea profesională zilnică. Totodată, evenimentul a creat un cadru pentru schimb de experiență și exemple practice, contribuind la creșterea capacității personalului medical de a răspunde eficient și empatic nevoilor pacienților.
🎯Organizarea atelierului a fost posibilă cu sprijinul Biroului Organizației Mondiale a Sănătății din Republica Moldova, al Ministerului Sănătății și al Uniunii Europene, care susțin constant astfel de instruiri, recunoscând importanța competențelor de comunicare în practica medicală modernă.
✅Participarea la acest program este creditată cu 3 credite de Educație Medicală Continuă (EMC).
🌍Programul continuă și pentru medici și medici rezidenți, cu sprijinul experților naționali în comunicare medicală.