×
Meniu

Contextul național privind cancerul la copii în Republica Moldova

🎗️Astăzi, 23.04.2024, IMSP Institutul Oncologic a găzduit un atelier de lucru cu tematică “Contextul național privind cancerul la copii în Republica Moldova”.
✅Atelierul se înscrie în acțiunile Programului National de Control a Cancerului și a fost realizat cu sprijinul Ministerului Sănătății, Organizației Mondiale a Sănătății, St. Jude Children’s Research Hospital, Programului Național de Control a Cancerului, Societatea Hematologilor și Transfuziologilor și AO „Viața fără Leucemie”.
🎗️Evenimentul a reprezentat o inițiativă importantă în eforturile noastre de a îmbunătăți abordările actuale în diagnostic și tratamentul cancerului la copii. Prin intermediul prezentărilor și discuțiilor interactive, participanții au explorat aspecte legate de diagnostic, accesul la tratament, îmbunătățirea calității vieții pacienților și a familiilor lor, precum și perspectivele pentru viitor.
✅Am avut onoarea să avem alături de noi personalități importante din domeniul sănătății printre care dl. Adrian Belîi, Președintele Comisiei parlamentare pentru protecția socială, sănătate și familie, dl. Alexandru Gasnaș, Secretar de Stat al Ministerul Sănătății, dl. Vitalii Smelov, Ofițer Medical al Biroului Regional European al OMS, alături de alți distinși participanți, dl. Carlos Rodriguez-Galindo, Vice-președinte Executiv și dna Catherine G. Lam, Director Centrului de colaborare al OMS pentru cancerul la copii.
🎯În cadrul acestui eveniment, ne-am propus să aducem în discuție aspecte esențiale cum ar fi:
🔸Privire de ansamblu asupra serviciilor specializate oferite pacienților copii diagnosticați cu cancer în Republica Moldova;
🔸Prezentarea Inițiativei Globale OMS pentru Cancerul la Copii și a cadrului de implementare CureAll;
🔸Identificarea domeniilor pentru colaborare multidisciplinară în scopul îmbunătățirii serviciilor de îngrijire a copiilor cu cancer și maximizarea rezultatelor în Republica Moldova.
🎗️Suntem recunoscători tuturor participanților pentru implicare și contribuția lor la această discuție esențială. Împreună, ne angajăm să facem tot posibilul pentru a oferi copiilor afectați de cancer șansele de vindecare și îngrijire de calitate.