Astăzi, în cadrul Institutului Oncologic a avut loc masa rotundă cu genericul: „Modalități de identificare a necesităților pentru domeniul oncologiei pediatrice în Republica Moldova”. Evenimentul în sine a fost organizat de Asociația Obștească „Viața fără leucemie” și Institutul Oncologic. Cu această ocazie, la conferința de astăzi a fost invitată și a participat Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, Ruslan Baltaga, director al IMSP Institutul Oncologic, reprezentatul Oficiului de țară al Organizației Mondiale a Sănătății în Republica Moldova, Rodica Mindruța-Stratan, Coordonatoarea Programului Național de Control al Cancerului, Stanislav Babuci, șef al Centrului Național Științifico Practic Chirurgie Pediatrică ”Natalia Gheorghiu”, IMSP Institutul Mamei și Copilului, Sergiu Gladun, director al IMSP Institutul Mamei și Copilului, Alina Pătrăhău, președintele Asociației „Dăruiește Aripi”, România, Dna Taisiya Iakimova, Coordonator de Programe, Spitalul de cercetare pentru oncologia pediatrică St. Jude, or. Memphis, TN, SUA (prin conectare Zoom), Dna Julya Nogovitsina, Director programe, Fundația ”Tabletochki”, Ucraina (conectare Zoom), Natalia Lisița, șef al secției Onco-Hematologie Pediatrică, IMSP Institutul Oncologic, Rodica Golban, medic oncolog hematolog pediatru, IMSP Institutul Oncologic, medici oncologi pediatri din cadrul Instituției noastre.
Dna Natalia Vilcu-Bajurean, președintele Asociației Obștești „Viața fără leucemie” a prezidat conferința, care a fost o reuniune a cadrelor medicale antrenate în domeniul oncologiei pediatrice și a funcționarilor din sănătate pentru a pune în discuție necesitățile actuale în domeniul oncologiei pediatrice în Republica Moldova și prezentarea practicilor internaționale privind identificarea necesităților în acest domeniu. Studiul necesităților și propunerile formulate la eveniment urmează a fi înaintate actorilor implicați la nivel național, în scopul aprecierii viziunii generale asupra condițiilor, resurselor, posibilităților și acţiunilor prioritare, în vederea consolidării sistemului de sănătate, în general, și îmbunătățirea calității tratamentului maladiilor oncologice, cu prioritate, la copii.
Doamna Ala Nemerenco a spus că “Institutul Oncologic are o forță lăuntrică. Instituția este în lista prioritară pentru noi, pentru tot ce este legat de copii, să lucrăm cu părinții, cu ONG-urile din domeniu, care, din păcate, nu sunt atât de multe”. În ajunul Sărbătorii profesionale Ziua lucrătorului medical și a farmacistului doamna Ministru a Sănătății a menționat că “profesia de medic este aproape de divinitate” și i-a felicitate pe cei prezenți, dar și întreg colectivul Institutului Oncologic.
Domnul Ruslan Baltaga, directorul Institutului Oncologic a trecut în revistă realizările din cadrul Instituției, și a vorbit și despre lărgirea spectrului de tratament pentru pacienții din secțiile pediatrice ale Instituției, s-a referit la instalarea Flowcitometrului și a instruirii personalului, colaborării cu medicii din România la capitolul “Oncologie pediatrică” și a menționat că o echipă de medici pediatri se află acum în țara vecină pentru un schimb de experiență.
Conferința a fost ca un prim pas în colaborarea cu echipa de la Asociația Obștească “Viața fără leucemie” și promite să se transforme într-o frumoasă colaborare pentru viitor.