×
Meniu

Întrevederea cu Carmina Jimenez Velasco reprezentanta Europei de Est a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică(AIEA)

Astăzi a avut loc întrevederea cu Carmina Jimenez Velasco reprezentanta Europei de Est a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică(AIEA).

Discuțiile au vizat, în special, proiectele de suport tehnic ale Agenției Internaționale pentru Energie Atomică desfășurate în Republica Moldova, printre acestea și proiectul prin intermediul căruia a fost procurat un accelerator liniar nou, pentru a asigura un acces extins al pacienților la proceduri avansate de radioterapie. Dispozitivul va fi instalat, la Institutul Oncologic, la sfârșitul anului viitor și va contribui la facilitarea și creșterea capacității de tratare a cancerului în stadii avansate. În prezent, instituția dispune doar de două acceleratoare liniare, iar prezența celui de-al treilea dispozitiv va reduce considerabil rândurile de așteptare și va mări șansele de supraviețuire ale pacienților.

Proiectul este finanțat de Fondul Global și Agenția Internațională pentru Energie Atomică. Costul total al acceleratorului fiind de 1,74 de milioane de euro. Menționăm că instalarea acestui aparat este condiționată de existența unui buncăr radioterapeutic, care urmează a fi construit cu suportul partenerilor externi.

Totodată, proiectul prevede și instalarea altor echipamente în perioada 2023-2024, printre care: un aparat pentru tratamentul radioterapeutic a cancerului de piele, modernizarea aparatului de radioterapie instalat în 2022 și îmbunătățirea echipamentului existent de brahiterapie intracavitară, de la 2D la 3D, care presupune o metodă de tratare a cancerului prin introducerea materialului radioactiv în interiorul sau în imediata proximitate a tumorii, care oferă o precizie maximă, fără afectarea țesuturilor sănătoase.

Reprezentanta Europei de Est a Agenției Atomice, Carmina Jimenez Velasco și-a exprimat angajamentul ferm și suportul pentru implementarea eficientă a acestui proiect. La rândul său, ministra Sănătății a mulțumit pentru sprijinul oferit sistemului de sănătate din Republica Moldova, în vederea îmbunătățirii calității serviciilor medicale în domeniul oncologic.

Totodată, în cadrul discuției, s-a abordat subiectul aderării Republicii Moldova la inițiativa „Raze de speranță”, care va oferi țării și sistemului de sănătate accesibilitate la noi fonduri de tratament oncologic.