×
Meniu

Reprezentanții Institutului Oncologic prezenți la EuroADO – Alianța Euroasiatică a Oncologiei pentru Copii

A treia întâlnire a experţilor în domeniul oncologiei copiilor din ţările din regiunea euroasiatică, care s-a desfășurat la Minsk, Republica Belarus,  și-a încheiat lucrările. La întâlnire au participat 80 de delegaţi din zece ţări din regiunea euroasiatică, reprezentanţi a 11 fonduri publice.

Organizatorii permanenți ai reuniunii sunt: Spitalul de Cercetare pentru Copii St. Jude SUA (St. Jude Children’s Research Hospital), în frunte cu cu șeful Departamentului de pediatrie dl. Rodregez-Galindo, specialist în tumori solide la copii, Centrul

Naţional de Cercetare Medicală în Hematologie pentru Copii, Oncologie şi Imunologie

,,Dmitry Rogachev,” Centrul Ștințific și Practic Republican de Oncologie pentru copii,

Hematologie și Imunologie din Minsk.

Institutul Oncologic a fost reprezentat de următoarea delegație:

  • Ala Grecu – vicedirector nursing, specialist principal în nursing a  Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS);
  • Rodica Mindruță –Stratan – coordonatoarea Programului Național de Control al Cancerului în Republica Moldova, speclist principal în oncologie în cadrul MSMPS;
  • Rodica Golban – medic hematology, sectia Hematologie pediatrică;
  • Natalia Vîlcu-Bajurean – președintele  O. ,,Viața fără Leucemie”;
    Scopul întrunirii:
    – Crearea unor strategii comune pentru atingerea scopurilor țărilor participante, și scopurilor generale ale Alianței EuroADO.
    – A contribui la un partenieiat productiv între reprezentanții fondurilor de binefacere, medici și asistente medicale pentru îmbunătățirea rezultatelor de tratament și îngrijiri ale copiilor cu maladii oncologice.

Două zile de muncă fructuoasă au trecut foarte repede, cu toate că am lucrat de la 8.00 la 19-20.00. În această perioadă am vizitat Centrul de Oncologie pentru Copii din Minsk.
Întâlnirea a avut loc în formatul unor grupuri de lucru mici, din cadrul alianţei noastre, unde au fost abordate urmatoarele subiecte:

  • Suportul de iniţiere pentru copiii cu boli de cancer,
  • Standardele educaţionale pentru asistenții medicali,
  • Cooperarea cu fondurile și atragerea de noi membri.

Astăzi, este principala provocare pentru toate țările din regiunea eurosiatică (CIS și Mongolia) de a se uni și a deveni membri ai EuroADO care ni se oferă de către conducerea Spitalului de Cercetare pentru Copii St. Jude SUA şi care menține cooperarea globală în problemele copiilor cu maladii hematologice şi oncologice. Scopul principal al acestora este de a transforma tratamentul bolilor de cancer la copiii din întreaga lume, pentru a realiza tratamentul a cel puțin 60 % dintre copii și pentru a atenua suferința de cancer până în 2030. În mod oficial, trei ţări: Armenia, Rusia, Belarus au intrat în Alianţă. La această întâlnire s-a semnat un Tratat cu Alianţa dintre Rusia şi Republica Belarus. Kazahstanul, de asemenea, planifică pașii pentru a adera la Alianță.
Minskul a fost superb, curat, cald, însorit! Vă mulțumesc pentru primirea călduroasă, totul a fost la cel mai înalt nivel!

 

Ala Grecu – vicedirector nursing