Secţia Ginecologie este o unitate organizată în subordinea IMSP IO, în care se desfăşoară activitatea medicală chirurgicală şi chimioterapeutică, care asigură în principal asistenţă medicală de specialitate, curativă, preventivă şi de recuperare, de laborator, etc., pentru pacienţi.
Secţia este o unitate structurală a IMSP Institutul Oncologic, instituită în conformitate cu Regulamentul şi Organigrama Instituţiei Medico -Sanitare Publice Institutul Oncologic aprobat de Fondator – MSMPS.
Secția se încadrează în realizarea Misiunii IMSP IO: de a contribui la menţinerea şi ameliorarea nivelului de sănătate a populaţiei prin prestarea serviciilor medicale specializate, calitative, pacienţilor afectaţi de maladii oncologice şi hemopatii maligne, la nivelul asistenţei medicale specializate de ambulator şi asistenţei spitaliceşti atât în plan metodic consultativ, curativ, cât şi ştiinţific.
Secţia participă activ la implementarea/dezvoltarea sistemului de control managerial, implementarea/dezvoltarea procedurilor operaţionale privind sistemul de calitate.
În activitatea sa, secţia Ginecologie nr.l se conformează Codului muncii al RM; Legii nr. 411/1995 ocrotirii sănătăţii; Legii nr. 264/2005 cu privire la exercitarea profesiunii de medic; Legii nr. 263/2005 Cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului; instrucţiuni, ordine ale fondatorului şi ale IMSP Institutul Oncologic.
ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII SECŢIEI GINECOLOGIE
Activitătile organizatorice şi funcţionale cu caracter medico-sanitar din subdiviziune, precum şi procedurile şi manevrele medicale sunt supuse reglementărilor legale în vigoare.
În organizarea activitatilor secţiei personalul trebue să se conformeze normelor de etică și deontologie, să acţioneze întotdeauna în interesul pacientului și pentru promovarea stării de sănătate, să aiba o atitudine activă față de nevoile de îngrijire a sănătății fiecarui pacient fără discriminare și fără condiţionare, alte avantaje materiale sau servicii personale.
ATRIBUŢIILE ŞI RESPONSABILITĂŢILE SECŢIEI
GINECOLOGIE
- Secţia Ginecologie prestează servicii de tratament chirurgical, chimioterapie şi îngrijiri paliative la pacientele cu tumori ginecologice, conform protocoalelor clinice naţionale şi legislaţiei în vigoare;
- Secţia prestează servicii specifice de diagnostic şi tratament chirurgical, cât şi chimioterapie, conform protocoalelor clinice naţionale:
- determinarea diagnosticului în urma examenelor clinice şi paraclinice;
- colectarea materialului biologic prin biopsia colului uterin, raclaj uterin al uterului, raclaj fracţionat al canalului cervical şi cavitatea uterină, puncţiei fornixului posterior;
- aprobarea planului de tratament chirurgical sau chimioterapie;
- efectuarea tratamentului chirurgical radical şi paliativ la pacientele cu tumori ginecologice, prin histerectomie totală cu sau fără anexe, omentectomie, linfadenectomiepelvină, linfadenectomie inghinală, vulvectomie radicală şi operaţii complexe cu specialiştii Institutului Oncologic.
- monitorizarea tratamentului;
- completarea documentaţiei medicale;
- monitorizarea pe toată perioada postoperatorie şi post-chimioterapică.
- Secţia este obligată să asigure în fiecare an realizarea Programului de activitate, inclusiv respectarea clauzelor prevăzute în contractul de acordare a asistenţei medicale (de prestare a serviciilor medicale) în cadrul sistemului obligatorii de asistenţă medicală.
Medicii secţiei:
1) participă la consultarea pacienţilor în cadrul comisiilor multidisciplinare, stabilirea diagnosticului şi elaborarea planului de tratament specific.
2) asigură drepturile şi interesele legitime ale pacienţilor, inclusiv dreptul la informaţie conform competenţelor;
3) raportează indicatorii prevăzuţi în normele privind execuţia, raportarea şi controlul activităţii, inclusiv a Programului Naţional de Control a Cancerului si utilizează eficient sumele cu această destinaţie;
4) îndeplinesc documentaţia medicală în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cerinţele interne ale secţiei şi Institutului Oncologic.
5) obţin acordul informat şi consimţământul sau refuzul la orice prestaţie medicală și la utilizarea datelor cu caracter personal;
6) participară activ la cercetările ştiinţifice şi implementarea inovaţiilor în practică, la organizarea şi lucrările conferinţelor ori seminarelor în problemele vizate;
7) asigură utilizarea formularelor cu regim special unic pe ţara, ori completează corect la zi formularele utilizate de IMSP IO conform prevederilor legale;
8) asigură condiţiile necesare pentru aplicarea măsurilor de securitate în muncă, de protecţie civilă şi pază contra incendiilor, conform normelor în vigoare;
9) asigură gestiunea datelor şi informaţiilor medicale prin utilizarea programelor informatice de management din cadrul IMSP IO;
10) asigură supravegherea permanentă şi controlul riguros în vederea apariţiei unor evenimente epidemiologice şi prevenirii infecţiilor asociate asistenţei medicale prin respectarea programului de curăţenie şi dezinfecţie.
11) efectuarea consultaţiilor, investigaţiilor, tratamentelor şi a altor îngrijiri medicale ale bolnavilor, cu respectarea protocoalelor de diagnostic şi terapeutice;
12) respectarea normelor de etică şi deontologie în relaţiile interpersonale şi în comunicarea cu pacienții și însoțitorii acestora;
13) respectarea confidențialității medicale și a datelor cu caracter personal ale pacienţilor.