×
Meniu

Secția reabilitare medicală și medicină fizică

Șef de secție – Liliana Prodan

Secţia activează în cadrul Institutului Oncologic din anul 1982. A fost fondată de profesorul Iacov Camîşov doctor habilitat în ştiinţe medicale, şi a fost una din primele secţii de reabilitare în oncologie în spaţiul fostei URSS.

Reabilitarea medicală are ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor, restabilirea funcţiilor pierdute şi reîncadrarea cât mai amplă în activitatea socială.

Reabilitarea medicala presupune un program complex de asistență medicală, care stimulează potențialul funcțional al pacientului pentru ca el să ajungă la un nivel de activitate socio-profesională satisfăcător pentru categoria sa de vârstă, sex și pregătire.Tumorile maligne de localizare diferită nu numai aduc adeseori la invalidizarea pacienţilor ci şi necesită efectuarea multiplelor cure de tratament agresiv (chimio şi radioterapic, intervenţii chirurgicale masive) care nemijlocit afectează starea psihosomatică a pacientului şi alterează calitatea vieţii lui.

Reabilitarea medicală a pacienților oncologici, după tratament radical include:

  • Tratament medicamentos (de substitutie, simptomatic, al maladiilor concomitente);
  • Tratament kinetoterapic (imobilizări, posturări, relaxări musculare izometrice, exerciții fizice, masaj);
  • Tratament fizioterapic (electroterapie, magnetoterapie, lazeroterapie);
  • Masaj curativ, de limfodrenaj;
  • Psihoterapia și psihocorecția;
  • Terapia ocupațională (activități fizice adaptate).

Aceste metode pot fi aplicate la diferite etape de tratament specific anticanceros cu scopul de a minimiza efectul advers al radio şi chimioterapiei, prevenirea complicațiilor chirurgicale, apariţiei stărilor de depresie şi anxietate. Medicii secţiei, în dependenţă de specificul patologiei, tratamentul radical aplicat precedent, starea psihosomatică a pacientului alcătuiesc programe individuale de reabilitare.

Tratamentul de reabilitare se aplică:

  • Cât mai precoce;
  • Individualizat;
  • Complex;
  • Cu implicarea echipei medicale multidisciplinare.

Curele de tratament sunt alcătuite individual, în conlucrare de un colectiv de specialişti bine pregătiţi (reabilitologi, oncologi, internişti, fizioterapeuţi, psihologi,).

Pacienţii oncologici pot beneficia de tot complexul de proceduri pentru a depăşi mai uşor problemele de sănătate.

Colaboratorii secției Reabilitare medicală și medicină fizică:

  1. Liliana Prodan – șef de secție, medic categoria superioară boli interne și reabilitare;
  2. Steluța Nițelea – medic oncolog, categoria superioară;
  3. Heghea Alla – asistent șef, categoria superioară fiziokinetoterapie;
  4. Zaim Vitalie – asistent medical fiziokinetoterapie, categoria superioară;
  5. Ungurean Ludmila asistentă medicală fiziokinetoterapie, categoria superioară
  6. Habulea Alexandra – soră economă.

Telefon de contact: 022 852 106