Un nou pas pentru oncologia din Republica Moldova: invitație de aderare la Grupul Statelor Mici privind Controlul Cancerului

Republica Moldova a primit invitația oficială de a se alătura Grupului Statelor Mici privind Controlul Cancerului (GSMC) – o inițiativă europeană de cooperare strategică, creată pentru a consolida colaborarea dintre statele cu o populație sub 3 milioane de locuitori în domeniul prevenirii și controlului cancerului.

Invitația a fost adresată în urma reuniunii desfășurate în Cipru, unde statele membre ale grupului au decis, prin consens, extinderea inițiativei și includerea Republicii Moldova în această platformă de cooperare.

Grupul GSMC urmărește dezvoltarea unor politici comune și identificarea de soluții adaptate statelor mici, prin consolidarea registrelor de cancer, dezvoltarea centrelor comprehensive de cancer, facilitarea accesului la inovație, proiecte europene, cercetare, educație și schimb de experiență între țările participante.

Prin intermediul Institutului Oncologic, care coordonează implementarea mai multor inițiative europene în domeniul oncologiei, Republica Moldova va contribui la schimbul de bune practici și la dezvoltarea unor politici care să îmbunătățească accesul pacienților la servicii oncologice moderne și de înaltă calitate.

Participarea în această inițiativă reprezintă o nouă recunoaștere a progreselor realizate de Republica Moldova în alinierea la standardele europene și creează oportunități suplimentare pentru consolidarea colaborării cu statele membre ale Uniunii Europene în domeniul controlului cancerului.

 Grupul Statelor Mici privind Controlul Cancerului reunește în prezent Cipru, Estonia, Islanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta și Slovenia, iar aderarea Republicii Moldova va consolida cooperarea regională în beneficiul pacienților oncologici și al sistemului național de sănătate.