Pentru anul 2021, în Republica Moldova au fost înregistrați primar cu afecțiuni oncologice 8596 cazuri, iar în total, aflați la evidență la Institutul Oncologic sunt 63979 pacienți.
În așa fel, deoarece procesul stabilirii diagnosticului și tratamentului al afecțiunilor oncologice este unul complex, în incinta Centrului Consultativ Diagnostic al IMSP IO se înregistrează un număr de 247321 vizite anual, ceea ce constituie circa 981 vizite pe zi. Majoritatea pacienților sunt cu multe alte probleme de sănătate, vin din toată țara și sunt cu vârstă înaintată, uneori, fără a fi însoțiți de rude.
În acest context, pentru a ghida bolnavul în traseul parcurs de la medicii specialiști până la investigații, proceduri, internare vin în ajutor zilnic în cadrul Centrului Consultativ Diagnostic, în mod voluntar, elevii de la Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „R. Pacalo”, fiind în timpul valului Pandemic 5 la studii online. Ei ajută la procesul de triere, explică infrastructura serviciilor oferite și modalitatea accesării acestora. Totodată, însoțesc de la Registratură până la cabinetul medicului specialist de profil, oferind tot suportul necesar.
Elevii au remarcat că voluntariatul în cadrul instituției noastre este un suport benevol și plin de responsabilitate, manifestând empatie, omenie, solidaritate pentru grija pacienților oncologici aflați în suferință.
La rândul lor, pacienții au rămas plăcut surprinși de gestul voluntarilor, exprimând acestora doar cuvinte de mulțumire și recunoștință pentru ajutorul acordat.
IMSP Institutul Oncologic exprimă gânduri de aleasă gratitudine voluntarilor, administrației Centrului de Excelență în Medicină și Farmacie “R. Pacalo” care împreună cu Ministerul Sănătății au acceptat demersurile de susținere.