×
Meniu

Micuții pacienți internați la Institutul Oncologic beneficiarii unui teren de joacă nou amenajat

Asociația Obștească “Viața Fără Leucemie” a oferit de astăzi copiilor internați în cadrul Institutului Oncologic mai mult decât un teren de joacă – ei și-au propus să ofere timp de calitate copiilor bolnavi de cancer. Chiar și pentru 15 minute, familiile afectate au șansa de a evada din realitatea dureroasă a luptei cu boala și posibilitatea de a fi împreună, într-un mediu relaxat, în care să învețe să trăiască bucuria.

Cancerul este o boală care îngenunchează întreaga familie atât din punct de vedere psihologic, cât și financiar. Apar tratamente lungi și costisitoare, decizii greu de luat, transport departe de casă, separarea copilului diagnosticat de unul dintre părinți, de frați/surori si prieteni.

Echipa A. O. “Viața Fără Leucemie” și-a propus să aducă bucurie nu doar copiilor bolnavi de cancer, ci întregii familii a mai multora dintre ei.

Ca să înțelegeți despre ce vorbesc, o să vă rog să vă uitați la pozele făcute în cadrul evenimentului de astăzi. Doamna doctor Natalia Lisița, oncolog pediatru, șefa secției Oncologie pediatrică alături de pacienta, care nu a ieșit din secție de aproape 4 luni de zile. A adus-o fratele mai mare, care are grijă de ea, să se bucure măcar cu ochii de terenul de joacă.

Micuța pacientă a fost îmbrăcată în ie, iar mânuțele suferinde din cauza multiplelor perfuzii au fost acoperite cu un prosop brodat. Emoționantă istorie de devotament…

Aducem sincere mulțumiri Asociației Obștești „Viața Fără Leucemie”, Doamnei Natalia Vîlcu-Bajurean pentru implicare și ajutorarea copiilor suferinzi de cancer! Mulțumiri tuturor participanților, mass mediei!

Sincere mulțumiri Nicoletei Negrescu pentru donația de carte! Ea este autoarea volumului „Prin nori de Lapte și Venin”și fosta noastră pacientă.

Și da, leucemia se tratează!