Misiunea imPACT

Misiunea integrată de evaluare a capacităților și necesităților în controlul cancerului (imPACT Review)

Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, în colaborare cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA)Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Agenția Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului (IARC), a lansat Misiunea integrată de evaluare a capacităților și necesităților în controlul cancerului (imPACT Review).

Scopul acestei misiuni este de a realiza o analiză cuprinzătoare a serviciilor oncologice – de la prevenție și depistare precoce, până la diagnostic, tratament, îngrijiri paliative și formarea specialiștilor. Activitățile includ vizite în instituții medicale pentru a obține o imagine clară asupra infrastructurii și a resurselor disponibile la nivel național.

Evaluarea reprezintă o analiză participativă, menită să sprijine planificarea strategică și consolidarea sistemului de sănătate, oferind o bază solidă pentru elaborarea Programului Național de Control al Cancerului 2026–2030.

În ultimii ani, Republica Moldova a înregistrat progrese importante în modernizarea infrastructurii oncologice. Cu sprijinul Guvernului SUA și al AIEA, în 2025 a fost finalizat un buncăr modern cu două acceleratoare liniare la Institutul Oncologic, îmbunătățind accesul pacienților la tratamente radioterapeutice moderne și sigure.

Prin această colaborare internațională, țara își reafirmă angajamentul de a construi un sistem oncologic modern, rezilient și centrat pe pacient, aliniat principiilor Planului European de Luptă împotriva Cancerului.

 
Ziua 3
Ziua 4
Ziua 5