O zi dedicată celor care, cu discreție și devotament, aduc alinare, speranță și siguranță pacienților, zi de zi.
În fiecare an, pe 12 mai, întreaga lume își îndreaptă recunoștința către asistenții medicali – profesioniști care, dincolo de pregătirea medicală, se remarcă prin empatie, răbdare și o profundă vocație pentru îngrijire.
La IMSP Institutul Oncologic, această zi capătă o semnificație aparte. Într-un domeniu în care fiecare gest contează, cei peste 450 de asistenți medicali ai instituției noastre sunt veritabili piloni ai sistemului oncologic. Cu responsabilitate și dedicare, ei însoțesc pacientul în cele mai dificile momente – de la investigații, tratamente complexe și intervenții chirurgicale, până la sprijinul emoțional zilnic.



