Comunicarea cu pacienții – principii esențiale și bune practici
Institutul Oncologic continuă să susțină formarea profesională a personalului medical, printr-un program dedicat dezvoltării competențelor de comunicare. Activitatea „Comunicarea cu pacienții – principii esențiale și bune practici” are ca scop consolidarea abilităților cadrelor medicale în relația cu pacienții oncologici, prin aplicarea principiilor fundamentale și a bunelor practici.
Prin acest program, se urmărește promovarea unui act medical centrat pe pacient și crearea unui climat bazat pe încredere, empatie și respect reciproc – elemente esențiale pentru o experiență pozitivă a pacienților și a familiilor acestora.
Instruirea include sesiuni interactive, jocuri de rol și simulări de situații reale, oferind participanților oportunitatea de a exersa abilitățile de comunicare și de a le integra în activitatea profesională zilnică. Totodată, evenimentul a creat un cadru pentru schimb de experiență și exemple practice, contribuind la creșterea capacității personalului medical de a răspunde eficient și empatic nevoilor pacienților.
Organizarea atelierului a fost posibilă cu sprijinul Biroului Organizației Mondiale a Sănătății din Republica Moldova, al Ministerului Sănătății și al Uniunii Europene, care susțin constant astfel de instruiri, recunoscând importanța competențelor de comunicare în practica medicală modernă.
Participarea la acest program este creditată cu 3 credite de Educație Medicală Continuă (EMC).
Programul continuă și pentru medici și medici rezidenți, cu sprijinul experților naționali în comunicare medicală.