Laboratorul Imunologie și Genetică moleculară

Sloganul nostru: „ SĂ FORMEZI O ECHIPĂ ESTE DOAR ÎNCEPUTUL, SĂ RĂMÂI ÎMPREUNĂ ESTE PROGRESUL, SĂ LUCREZI ÎMPREUNĂ ESTE SUCCESUL

Actuala structură a LIGM, este compusă în prezent din 4 subdiviziuni de bază, care are la originea sa Laboratorul științific de imunologie, ce a fost înființat în 1973, în scopul realizării unor teme științifice, susținute de Comitetul de Stat pentru Știință și Tehnică.

În anul 1991, la baza Laboratorului științific, s-a creat grupul clinic al specialiștilor ce au avut ca sarcina să dezvolte investigațiile clinice de laborator pentru pacienții din Centrul Consultativ Diagnostic, cât și pentru cei internați în staționar. În timp, spectrul acestor teste s-a extins.

Mai târziu, în a.2014 a fost inițiată crearea subdiviziunii ,,Genetica cancerului”, susținută logistic și financiar de Ministerul Sănătății și de Programul Moldo-Japonez al Agenţiei Internaţionale de Cooperare a Japoniei (JICA). Astfel se pun bazele testărilor molecular genetice atât a unor tumori solide, cât și a hemopatiilor maligne, ceea ce face posibilă aplicarea terapiilor personalizate.

În a.2022, cu suportul financiar al Ministerului Sănătății prin intermediul Programului Național de Control al Cancerului (2016-2025), Institutul Oncologic (IO) a procurat un Flowcitometru Navios EX Beckman Coulter, înzestrat cu 3 lasere,10 detectori de fluorescență cu care se realizează  diagnosticul leucemiilor acute și a maladiilor limfoproliferative cronice. Astfel, în februarie 2023 a fost lansată, oficial, implementarea flowcitometriei în flux ca metodă indispensabilă de diagnostic al acestor maladii.

Totodată, în această perioadă se întreprind multiple acțiuni în vederea implementării în practica clinică a metodei citogenetice de diagnostic care are drept scop determinarea aberațiilor cromozomiale ce stau la baza dezvoltării proceselor patologice atât pentru tumorile solide cât și pentru hemopatiile maligne, ceea ce ne va permite să dezvoltăm și să aplicăm cele mai eficiente terapii în tratamentul pacienților oncologici și hematologici.

Toate subdiviziunile Laboratorului sunt dotate cu dispozitive moderne și performante, ce ne asigură utilizarea tehnologiilor de ultimă oră. Procesul de dezvoltare a infrastructurii este unul continuu. O altă componentă importantă, sunt specialiștii noștri angajați, care au o pregătire înaltă în diagnosticul de laborator, inclusiv prin instruirile realizate în țară și peste hotare.

Odată cu obținerea în 2019, la concursul organizat de ANCD, a unui proiect științific din cadrul Programului de Stat 2020-2023, în baza laboratorului existent la acel moment cu titulatura ,,Imuno-Genetic”, s-a creat Laboratorul clinic distinct (LIGM) și Laboratorul științific distinct ,,Biologia Cancerului”. Acest lucru este reflectat în Organigrama IO. Toți angajații din aceste două Laboratoare realizează activitate de diagnostic clinic și dezvoltă proiecte de cercetare.

SERVICII PRESTATE DE LIGM:

Toate serviciile prestate de Laborator se împart în dependență de profilul acestora:

  1. SUBDIVIZIUNEA TESTE IMUNOLOGICE (metoda ECLIA și ELISA, conform Anexei 4 și Anexei 5 din PU AOAM)

Tel.: 022 952 189, 022 852 187

Specialiști în imunologie: 

  • Suceveanu-Păduraru Anelia,
  • Barbuța Ala,
  • Stefănița Doina,
  • Dragomir Lorina,
  • Bivol Alina

Markerii tumorali

  • CEA (antigenul carcinoembrionar)
  • AFP (Alfa feto proteina)
  • CA-15-3 (Cancer Antigen 15-3)
  • CA-125 (Cancer Antigen 125)
  • CA19-9 (Carbohydrat Antigen 19-9)
  • hCG (Human chorionic gonadotropin)
  • PSA (antigenului specific prostatic)
  • fPSA (fracția liberă a PSA-ului)

Markerii imunității umorale

  • Imunoglobulina A (IgA)
  • Imunoglobulina M (IgM)
  • Imunoglobulina G (IgG)

Markerii funcției glandei tiroide și paratiroide

  • Calcitonina
  • Triiodtironina totală T3
  • Triiodtironina libera fT3
  • Tiroxina totală T4
  • Tiroxina liberă fT4
  • Tireotropina TSH
  • Tireoglobulina Tg
  • Parathormonul PTH

Markerii bolilor autoimune a glandei tiroide

  • Anticorpi TPO (anti tiroid-peroxidază)
  • Anticorpi TG (anti tireoglobulină)

Markerii funcției gonadotrope        

  • Prolactina
  • Hormonul luteinizant (LH)
  • Hormonul foliculostimulant (FSH)

Markerii funcției glandelor sexuale și suprarenale)

  • Progesteron
  • Estradiol
  • Testosteron
  • DHEA-S (dehidroepiandrosteron-sulfat)
  • Cortizol

Markerii hepatitelor virale B (Hbs Ag) și C (anti – HCV)

Determinarea testului One Step HIV1/2 /detectării prezenței anticorpilor specifici pentru HIV-1/2 în probe biologice 

Determinarea RPR-carbon la infecția transmisibila sifilis.

  1. SUBDIVIZIUNEA GENETICĂ MOLECULARĂ

Tel.: 022 852 193, 022 852 188

Specialiștii din domeniul Geneticii Moleculare:

  • Novac Mihail
  • Țuțuianu Valeri
  • Popa Cristina
  • Balan Veronica

Testele molecular genetice care se realizează la moment în laborator sunt cu scop de diagnostic al hemopatiilor maligne, tumorilor solide și stabilirea tacticii de tratament personalizat.

Hemopatii maligne

  1. Detectarea transcriptului BCR-ABL p210, și a produșilor p230, p190 în leucemia mieloidă cronică;
  2. Detectarea transcriptului BCR-ABL1 p210. Metoda cantitativă (real time RT-PCR)
  3. Detecția cantitativă a mutației JAK2 V617F/G1849T în Policitemia Vera, Trombocitemie esenţială, Mielofibroză primară;
  4. Detecția mutației MPL W515L/K în Trombocitemie esenţială, Mielofibroză primară;
  5. Identificarea calitativă a transcriptului CBFB-MYH11 inv(16) sau t(16;16) – leucemia acută mieloidă prin metoda PCR;
  6. Identificarea calitativă a transcriptului PML-RARA t(15;17) – leucemia acută mieloidă (promielocitară, FAB3) prin metoda PCR;
  7. Identificarea calitativă a transcriptului TEL-AML1 t(12;21) – leucemia acută limfoblastică prin metoda PCR;
  8. Identificarea calitativă a transcriptului AML1-ETO t(18;21) – leucemia acută mieloidă prin metoda PCR;
  9. Detecția fuziunii genelor MLL-AFF1 în leucemia limfoblastică acută prin metoda PCR;
  10. Detecția fuziunii genelor E2A-PBX1 în leucemia limfoblastică acută prin metoda PCR;
  11. Detecția fuziunii genelor SIL-TAL1 în leucemia limfoblastică acută prin metoda PCR;

Tumori solide

  1. Detecția mutației c.1799T>A/V600E a genei BRAF în carcinom tiroidian papilar, melanom, cancer colorectal;
  2. Detecția mutațiilor EGFR_ex19dels, p.L858R și T790M în adenocarcinom pulmonar;

Mutații de rezistență la terapie

  1. Detecția mutației de rezistență 944C>T/p.T315I în gena ABL1 (tratament personalizat) în leucemia mieloidă cronică;
  2. Detecția mutației 2369C>T/T790M a genei EGFR în cancerul pulmonar prin metoda PCR

Virusuri

Genotipare HPV (12 genotipuri) pentru screening-ul cancerului de col uterin.

Teste care urmează să fie implementate în curând:

  1. Identificarea mutaților genei NPM1;
  2. Identificarea mutațiilor genei BRAF (V600E (GAG și GAA), V600D (GAT), V600K (AAG), V600R (AGG)) din țesutul tumoral inclus în parafină prin metoda RT-PCR;
  3. Identificarea mutațiilor genei EGFR (ex19dels; S768I; L858R; T790M; L861Q; G719X (G719A, G719C, G719S); inserții exon 20) din țesutul tumoral inclus în parafină prin metoda RT-PCR;
  4. Detecția mutațiilor ITD și D835F din cadrul genei FLT3 în leucemia mieloidă acută.

 

 

III. SUBDIVIZIUNEA CITOMETRIE IN FLUX

Tel.: 022 852 493

Specialiști în flowcitometrie în flux:

Coltuclu Galina medic de laborator

Capanji Veronica – medic rezident, an. II

Teste realizate:

  1. Diagnostic imunofenotipic leucemie acută
  2. Imunofenotipare Limfocitară-Limfoproliferări cronice
  3. Status Imun-monitorizare tratament anti-CD20
  4. Test screening leucemie acută
  5. Test de identificare a tulburărilor celulelor B
  6. Test de identificare a tulburărilor celulelor T și NK
  7. Test de identificare a tulburărilor de maturare a mielomonocitelor
  8. Test de identificare a tulburărilor de maturare a mieloblaștilor
  9. Test de identificare a tulburărilor de maturare a mieloblaștilor
  10. Test de diferențiere a afecțiunilor maligne hematolimfoide
  11. Test de monitorizare a bolilor hematologice maligne (1 CD)
  12. *Test de evaluare post-terapie (boala minimă reziduală – BMR) – în proces de implementare
  13. SUBDIVIZIUNEA SERVICII CITOGENETICE / HIBRIDIZAREA IN SITU / FISH

Tel.: 022 852 493

Specialiști în citogenetică:

Andrușca Diana – medic de laborator

Țurcan Larisa medic de laborator

Metoda este în faza de implementare, se dezvoltă infrastructura, se desfășoară instruirile.

 

Teste care urmează să fie implementate în curând:

  1. Detecția anomaliilor genei ALK prin metoda FISH
  2. Detecția fuziunii BCR-ABL prin metoda FISH
  3. Detecția anomaliilor genei CDKN2A prin metoda FISH
  4. Detecția deleției 17p prin metoda FISH
  5. Detecția amplificării genei HER2 prin metoda FISH
  6. Detecția anomaliilor genei JAK2 prin metoda FISH
  7. Detecția anomaliilor genei MYEOV prin metoda FISH
  8. Detecția fuziunii PML-RARA prin metoda FISH
  9. Detecția anomaliilor genei PTEN prin metoda FISH
  10. Detecția anomaliilor genei PTGS2 prin metoda FISH
  11. Detecția anomaliilor genei ROS1 prin metoda FISH
  12. Detecția anomaliilor genei TERC prin metoda FISH
  13. Detecția anomaliilor genice și cromozomiale structurale prin metoda FISH

IMPLICAREA ÎN REALIZAREA PROGRAMULUI NAȚIONAL DE CONTROL AL CANCERULUI PENTRU ANII 2026-2025 (PNCC)

Echipa Laboratorului Imunologie și Genetică Moleculară, prin activitățile desfășurate, contribuie în modul direct la realizarea Obiectivului 2 și 3 din PNCC:

  1. Accesibilitatea pacienților cu cancer la servicii de diagnostic;
  2. Prestarea serviciilor calitative de laborator;
  3. Contribuie la stabilirea diagnosticului precoce a cancerului.

În ultimii 5 ani, echipa LIGM a întreprins multiple acțiuni privind implementarea de noi teste de diagnostic (vezi istoria scurta a LIGM), a lărgit spectrul de investigații, a pregătit specialiști în materie de diagnostic de laborator, a elaborat și a câștigat proiecte prin care s-a făcut posibilă dezvoltarea infrastructurii necesare a laboratorului. 

ACTIVITATEA EDUCAȚIONALĂ

Laboratorul acordă suport metodologic în pregătirea medicilor rezidenți USMF în materie de medicină de laborator, precum și a masteranzilor din cadrul Programului de masterat ,,Tehnologii moleculare în sănătate”.

Totodată colaboratorii Laboratorului acordă suport studenților USM, în pregătirea de lucrări de licență în materie de genetică moleculară, precum și a lucrărilor de master. În baza Acordului de colaborare Nr.21 din 23 septembrie 2022, încheiat între IMSM și USM, la baza Laboratorului Imunologie și Genetică Moleculară, studenții  și masteranzii USM de la disciplinele Biologice Aplicative își desfășoară practicile de Stat  in cadrul LIGM.

În cadrul LIGM, în baza proiectului științific (2020-2023) realizat de întreaga echipă a Laboratorului, se realizează teza de doctor ,,Particularitățile genomice și imunologice ale carcinomului scuamos cap-gât și de col uterin” ale drei Popa Cristina, cercetător științific, biolog medical, doctoranda USMF.

ACTIVITATEA DE CERCETARE / ȘTIINȚIFICĂ

Nr
Denumirea
Scopul proiectului
Tipul cercetării
Finanțator
Perioada de derulare
 
1
Elaborarea și standardizarea procedurii de utilizare a celulelor stem autoloage și alogene din sângele periferic pentru tratamentul afecțiunilor hematologice maligne avansate din cadrul programului de stat “Regenerare prin terapie celulară a ţesuturilor şi a organelor afectate”.

Cod 18.80.07.14A/PS

Elaborarea de protocoale standardizate de obținere, caracterizare moleculară, cultivare și conservare a celulelor stem autoloage și alogene din sângele periferic pentru utilizarea ulterioară în tratamentul afecțiunilor hematologice maligne în baza studiului transcriptomului.
Aplicativ
ASM
2016 – 2017
Executat
2
Program de Stat

,, Medicina de precizie în prevenirea, diagnosticul și tratamentul patologiilor’’.

Cod 17.80.07.08A/CP

Implementarea și aplicarea medicinii de precizie în baza profilării moleculare individuale și alegerea tratamentului personalizat pentru pacienții cu patologii bazate pe tulburări moleculare (genetice și metabolice). Aceasta reprezintă un concept nou și actualizat al medicinii personalizate sau a medicinii fondate pe 4P (preventivă, predictivă, personalizată și participatoare). Focusarea cercetărilor se efectuează asupra afecțiunilor oncologice, cardiologice, diverse afecțiuni monogenice cu transmitere mendeliană și afecțiuni complexe neurologice și metabolice care au la bază tulburări moleculare.

Aceasta include prevenirea de precizie (detectarea riscului patologiei și intervenția de profilaxie), diagnosticul de precizie (depistarea și diagnosticare precoce, precum și clasificarea moleculară.

Fundamental și

Aplicativ

ASM
2018 – 2019
Executat
3
Proiect in cadrul Programului de Stat ,,Determinarea profilului mutațional a tumorilor solide pentru selectarea terapiilor țintite la pacienții oncologici’

Cod 18.80.07.14A/PS

Identificarea biomarkerilor molecular-genetici care prezic răspunsul clinic pentru agenții moleculari țintă (terapiile moleculare țintă, prezicerea și monitorizarea răspunsului la tratament sau intervenția chirurgicală de precizie).
Aplicativ
ASM
2018 – 2019
Realizat
4
Studiul comparativ al particularităților genomice, imunologice și funcționale ale carcinoamelor cu celule scuamoase în cinci localizări anatomice.

Cod 20.80009.8007.02

Studiul comparativ al CCS cu diferite localizări anatomice în vederea eficientizării screeningul-ui, diagnosticului precoce, strategiilor de tratament și abordarea corecta a  managementului acestor tipuri de cancer.
Fundamental
ANCD
Programul de Stat (2020-2023) 
2020-2023
Executat
5
Rețeaua de excelență pentru diagnosticul și cercetarea bolii cancerului pulmonar LUNGEX-RD. EMS-ENI 2SOFT/1.2/207
Crearea și dezvoltarea unei rețele transnaționale de cercetare clinică și diagnosticare în domeniul cancerului pulmonar.
Fundamental
Proiecte Europene Transfrontaliere (MD-RO)
Orizont 2020
2020-2022
Executat
6
Modificări ale microbiomului uman în contextul stresului generat de antibiotice.
EMS – ENI 2SOFT/1.2/105
Crearea unei rețele de cooperare trans-frontalieră în cercetarea moleculară, axată pe stabilirea impactului tratamentului cu antibiotic asupra microbiomului colonului uman, pentru a crea o bază de dovezi măsurabile a modificărilor induse de antibiotice și să promoveze un protocol restrictiv pentru utilizarea antibioticelor ca modalitate de a reduce costurile și de a limita dezvoltarea germenilor multirezistenți la medicamente.
Fundamental și

Aplicativ

Proiecte Europene Transfrontaliere (MD-RO)
Orizont 2020
2020-2022
Executat
7
Microbiomul intratumoral și imunitatea locală în cancerul colorectal: medierea răspunsului la terapia specifică Cod 10.0101
Microbiomul intratumoral și imunitatea locală în cancerul colorectal: medierea răspunsului la terapia specifică
Fundamental
ANCD Programul de Stat (2024-2027) 
2024-2027
În derulare

Unele publicații

  1. Detection of mutations and fusions in lung adenocarcinoma using ion torrent sequencing technology. One Health & Risk Management. 2023 Jan 1;4(1):75–80 STRATAN V, TUTUIANU V, SITNIC V, PREPELITA C, POPA C, BILBA V, et al
  2. Molecular and clinical aspects of HNSCC in the Republic of Moldova Revista Română de Medicină de Laborator 2023;31(4):x-x, : 26 September 2023 Valentina Stratan, Valeri Țuțuianu, Victor Sîtnic, Cristina Popa, Veronica Balan, et al.
  3. PREVALENȚA HPV ÎN CARCINOAMELE SCUAMOASE DE CAP ȘI GÂT ÎN POPULAȚIA REPUBLICII MOLDOVA Revista Română de Medicină de Laborator 2023;31(S1) . 2023; 59–59. Stratan V, Țuțuianu V, Popa C, Sîtnic V, Clipca A, Sclifos I
  4. THE INFLUENCE OF PREOPERATIVE ANTIBIOTIC PROPHYLAXIS OF COLORECTAL CANCER ON THE ABUNDANCE OF SOME TAXONS FROM THE COMPOSITION OF THE INTESTINAL MICROBIOME. National Conference “One Health Approach – achievements and challenges.” 2023 Stratan V, Popa C, Tutuianu V.
  5. SOME TP53 AND EGFR DRIVER MUTATIONS IN NSCLC PATIENTS FROM THE REPUBLIC OF MOLDOVA „Natural sciences in the dialogue of generations”, 2023, p.127, UDC: 575.224.2:616.24-006.6(478);
  6. IDENTIFICATION OF SOME MUTATIONS IN THE TP53 AND EGFR GENES IN NONMELANOMA SKIN CANCER. A XIII-A CONFERINȚĂ DE GENETICĂ MEDICALĂ CU PARTICIPARE INTERNAȚIONALĂ. 2023 Balan V, Stratan V, Popa C, Sitnic V, Dolganiuc N.
  7. Predispoziția tumorală în imunodeficiențele primare. Confer2023. Volum de rezumate.vol. 12, 2023, 416 – 417 L. ȚURCAN, V. STRATAN, A. VIȘNEVSCHI, D. ANDRUȘCA, G. COLTUCLU.
  8. Citometria în flux multiparametrică – o utilitate în diagnostucul și prognosticul leucemiilor acute. Confer2023 Volum de rezumate.vol. 12, 2023, 333 – 334. D. ANDRUȘCA, V. STRATAN, A. VIȘNEVSCHI, L.ȚURCAN, G. COLTUCLU.
  9. Citometria în flux în Republica Moldova: prima experiență în diagnosticul leucemiilor acute mieloide. Confer2023 Volum de rezumate. vol. 12, 2023, 359 – 360 G. COLTUCLU, V. STRATAN, A.VIȘNEVSCHI, V.TOMACINSCHI, L. ȚURCAN, D. ANDRUȘCA, V.ȚUȚUIANU.
  10. SENSIBILITÉ ET SPÉCIFICITÉ ANALYTIQUE DE LA MÉTHODE CAST-PCR POUR L’IDENTIFICATION DES MUTATIONS DU CONDUCTEUR DE L’EGFR DANS L’ADÉNOCARCINOME PULMONAIRE Arhivele Uniunii Medicale din Balcani. 2023 Stratan V, Țuțuianu V, Sîtnic V, Popa C, Bîlba V, Brenișter S, et al
  11. OCCURRENCE RATE OF SOME TP53 GENE MUTATIONS IN HPV+ AND HPV- HEAD AND NECK SQUAMOUS CELL CARCINOMA. 3rd Edition of the OncoHub Conference. 20 – 22 September 2023.Valeri Tutuianu, Valentina Stratan, Cristina Popa, Victor Sitnic, Anastasia Monastirchii, Diana Cebotari, Corneliu Cojocaru
  12. Impactul consumului de tutun asupra microbiomului oral la pacienții cu carcinom cu celule scuamoase cap-gât. Actualități în practica pediatrică: provocări și succese, Ridgeone Group SRL, 2022, pp. 37-39. POPA, Cristina, STRATAN, Valentina, SPRINCEAN, Mariana
  13. SIMPLE R TOOLS FOR GENETIC MARKERS RESEARCH. Sitnic V, Stratan V, Tutuianu V, Popa C, Balan V. Int J Adv Res (Indore). 2021;9(09).
  14. Studiul comparativ al particularităților genomice, imunologice și funcționale ale carcinoamelor cu celule scuamoase în cinci localizări anatomice. Buletinul AȘM. Științe Medicale, 2021, nr. 3(71), pp. 178-186. ISSN 1857-0011. DOI: 10.52692/1857-0011.2021.3-71.05 STRATAN, Valentina
  15. EVALUATION OF SOME HIGH RISK BACTERIAL SPECIES IN THE ORAL MICROBIOME OF HNSCC PATIENTS. Int J Adv Res (Indore). 2021 Dec 31;9(12):192–4 Stratan V, Tutuianu V, Sitnic V, Popa C, Clipca A, Monastirscaia A, et al.
  16. Молекулярно-генетические факторы прогноза рака тела матки I–II стадии. Eurasian Journal of Oncology 2021, Vol.9, Supl.1. p. 158 ISBN 978-5-9908 ТРИПАК И.Е., Добровольская А.В., Стратан В.Г., Цуцуяну В., Сытник В.Ю., Попа К.Ф., Беца-Мидриган В.В., Препелица Д.В.
  17. Potential prognostic and risk stratification biomarkers in squamous cell carcinoma. International Congress of Geneticists and Breeders from the Republic of Moldova 2021, ed XI p. 35. STRATAN, Valentina; BALAN, Veronica; SÎTNIC, Victor; ȚUȚUIANU, Valeri; POPA, Cristina; BAJIREANU, Victoria Chișinău, Republica Moldova: Centrul Editorial Poligrafic al Universității de Stat din Moldova, 2021, p. 35. ISBN 978-9975-933-56-8
  18. Procese mutaționale de reparare a ADNului în cancerul de sân și ovarian Referință: Buletinul AȘM. Științe Medicale. 2020, nr. 4(68), p. 76-82. ISSN 1857-0011. ȚUȚUIANU, Valeri; STRATAN, Valentina; SÎTNIC, Victor; SOFRONI, Larisa; TRIPAC, Irina
  19. Bioinformatic algorithms – advances and applications. The Scientific Symposium „Biology and Sustainable Development”, 17th Ed, 2019, p. 84, Bacău Sitnic Victor, Nistreanu Victoria, Valentina Stratan
  20. Standardization of the qualitative and quantitative determination methods for BCR-ABL1 gene products in Chronic Myeloid Leukemia. IV Международная конференция. Наука и современность: вызовы глобализации, p.15-19, 2018
  21. Some genetic factors of predisposition to lung cancer Shutkin; E. Imyanitov; Valentina Stratan; V. Bîlba, S. Brenister.Asia-Pacific Journal of Clinical Oncology 2014 World Cancer Congress, 3 – 6 December 2014 at the Melbourne Convention and Exhibition Centre, in Melbourne, Australia. P707 p. 119. ISSN: 1743-7563. IF 1,058. SCOPUS
  22. Analiza comparativă a homeostazei hormonale în serul și limfa pacientelor de cancer mamar. Buletinul informațional al Societății Științifico-Practice din RM. nr. 2 (2012), 2013, p. 71-75. V. Stratan, A. Nicorici, A. Barbuța, N. Godoroja, E. Cudina, A. Cotruță, D. Tcaciuc

Monografii și compendii

  1. I. Tripac, V. Stratan Cancerul endometrial. Aspecte clinico-morfologice și molecular-genetice. (Monografie), Chișinău 2024, Poliviz-Design, 174 pag.
  2. Vladimir Sutchin, Valentina Stratan, Evghenii Imeanitov, Sergiu Branister, Valeriu Bilba Teoria eriditara a cancerului pulmonar (Monografie), Chisinau, 2018, Almor plus, 222 pag.
  3. L. Andrieș, O. Cernețchi, D. Barba, V. Stratan Imunologie Clinică. Manual (Compendiu), Chișinău 2014, Tipografia Centrala, 556 pagini.
  4. Gh. Țîbîrnă, V. Cernat, V. Stratan Criochirurgia în oncologie. Regiunea capului și gîtului (Monografie), Chișinău 2013. Europres, 364 pag.