CU PLECĂCIUNE PENTRU VOI, OAMENI CU INIMĂ MARE

Fiecare zi e un dar de la Dumnezeu

(Mesaj de mulţumire adresat medicilor de la Staționarul de zi,  

Institutul Oncologic din Republica Moldova)

Se spune că Dumnezeu lucrează prin oameni. De acest lucru m-am convins pentru a câta oară. De aceea nu încetez să-i mulţumesc Celui de Sus că mi-a fost dat să întâlnesc, în momente foarte dificile ale vieții mele, un colectiv atât de profesionist, pentru care pacientul este în primul rând OM, apoi un bolnav.

Da, trăiesc nu cele mai plăcute momente din viaţa mea. Aşa s-a întâmplat cu mine, la fel cum s-ar putea întâmpla cu fiecare dintre noi. Dar nu am lăsat mâinile în jos. Evident, m-a speriat vestea despre această maladie, am plâns nopţi în şir… Dar am norocul să fiu monitorizată de oameni cu inimă mare. Nu am cuvinte prin care să îmi exprim mulțumirea pentru specialiştii din Staționarul de zi a Institutului Oncologic din Republica Moldova – Ion Repeha (medic mamolog) şi Olesea Botnaru (asistentă medicală).

Dacă am avut curajul să intru în intervenţie chirurgicală, continuu să fiu la fel de încrezătoare pentru a trece şi celelalte etape a tratamentului mamar.

Mă închin cu recunoştinţă pentru optimismul pe care mi-l insuflă şi pentru atitudinea extraordinar de frumoasă medicilor: Ionela Clipca (şef Staționar de zi), Victoria Monul (oncolog medical), Natalia Suşcenco (medic oncolog), Viorica Enache (asistentă şefă Staționar de zi), Veronica Nicolaescu (asistentă medicală), Nina Lutişin (asistentă medicală), Lidia Pelin (soră economă), Lidia Jumir (infirmieră). Ei sunt nu numai adevăraţi lucrători medicali, medici profesionişti, dar şi buni psihologi. Nobleţea şi responsabilitatea meserii Dvs. nu poate fi discutată, ea poate fi doar respectată şi admirată. Aş dori ca pe lângă mulţumiri, să vă felicit pentru competenţa, dar şi pentru valoarea umană de care daţi dovadă, pentru că este foarte important pentru un pacient să vadă că medicul este alături de el, îl încurajează şi face tot ce-i stă în putinţă pentru a-l vedea sănătos.

De fiecare dată, rămân profund impresionată de dăruirea, calmul, bunătatea şi promptitudinea de care dau dovadă aceşti minunaţi oameni, oferindu-i fiecărui pacient speranţa în ziua de mâine, alinându-le durerea cu zâmbetul pe buze, dând dovadă de multă răbdare în relaţiile cu pacienţii.

Vreau să menţionez că aici, în Staționarul de zi a Institutului Oncologic din Republica Moldova, veţi găsi întotdeauna sprijinul psihologic de care are nevoie fiecare pacient, căldura şi respectul, ba poate şi prietenia de la colectivul unit şi mărinimos.

Graţie naturaleţei şi devotamentului faţă de profesia de medic, pacienţii vin cu toată încrederea şi dragostea pentru viaţă la aceşti minunaţi oameni.

Staționarul de zi este dotat la standarde internaţionale şi medici extraordinari, care tratează pacienţii cu profesionalism şi omenie. Ei sunt suprasolicitaţi şi îşi fac cu pasiune această meserie, pe care şi-au ales-o.

Plecăciunile mele întregului colectiv de profesionişti şi Oameni cu literă mare.  Vă mulţumesc tuturor, vă doresc mult succes în activitatea de zi cu zi şi mă rog la bunul Dumnezeu să vă dea multă sănătate! Sunteţi mesagerii Domnului cu misiunea de a alina durerea şi sufletul oamenilor. Să aveţi parte doar de bucurii şi împliniri, răsplata fiindu-vă recunoştinţa şi admiraţia oamenilor.

În încheiere, vreau să mă adresez tuturor femeilor, care au căzut în mrejele acestei maladii, să fie optimiste şi încrezătoare. Chimioterapia nu nimiceşte, ci doar stopează răspândirea celulelor canceroase. Medicina modernă permite tratarea majorităţii afecţiunilor care pot apărea la nivelul sânului, dar un tratament de succes este posibil numai în cazul în care boala a fost diagnosticată la timp. Chiar şi cancerul la sân nu este atât de periculos, dacă este depistat la un stadiu incipient, iar după finalizarea tratamentului femeia poate reveni la o viaţă normală. De aceea, este foarte important să nu pierdeţi niciun minut în cazul în care presupuneţi că ceva nu este în regulă. Adresaţi-vă la medic!

Chimioterapia e o speranţă pentru noi, bolnavii, de a ne prelungi viaţa. Fiecare zi începe cu o nouă şansă de a lupta pentru ceea ce dorim, de a ne bucura  şi mai mult de viaţă.

 

9 iulie 2019

Cu deosebit respect şi recunoştinţă,

pacienta Tatiana Griţenco