La 21 septembrie 2023 în cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite a avut loc un eveniment conex pentru a marca progresul implementării cadrului de activități inițiate de OMS sub egida Inițiativei Globale pentru Cancerul Pediatric cu genericul CureAll.
În alocuțiunea de deschidere Dr Tedros Ghebreyes
Republica Moldova a fost reprezentată la acest eveniment important de către Doamna Rodica Mândruța-Stratan, Coordonatorul Programului Național de Control al Cancerului și în luarea de cuvânt a subliniat principalele rezultate care au fost obținute grație colaborării pe platforma de comunicare Alianța Globală pentru cancerul pediatric, creată de către OMS și spitalul St. Jude Children’s Research Hospital.
Astfel, Republica Moldova a reușit să asigure o comunicare
Republica Moldova a fost printre primele state care și-a exprimat poziția față de Inițiativa OMS privind cancerul pediatric, fiind una din țările semnatare a documentului de inițiere, participând și la evenimentul de lansare a Inițiativei Globale pentru Cancerul Pediatric la 28 septembrie 2018. În acest fel, țara și-a manifestat nu doar aderarea formală la această inițiativă, dar și deschiderea de a contribui la atingerea obiectivelor stabilite – eliminarea tuturor formelor de suferință și durere pentru copiii aflați în tratamente oncologice, eliminarea inechităților de acces la tratament și atingerea la nivel global a ratei de supraviețuire de cel puțin 60% pentru toți copiii diagnosticați cu cancer către anul 2030. Acest lucru va duce la salvarea a circa unui milion de vieți ale copiilor în următoarea decadă.