În spiritul sărbătorilor de iarnă și al solidarității, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), în comun cu Ministerul Afacerilor Interne (MAI), a lansat Caravana Salvatorilor și Pompierilor – ediția 2025, desfășurată în cadrul campaniei MAI „Când suntem împreună magia sărbătorilor se simte”.
Caravana, formată din 13 autospeciale de intervenție decorate festiv, a oferit un spectacol feeric pe străzile capitalei, aducând bucurie, emoții și un mesaj de prevenire și responsabilitate în această perioadă specială.
Lansarea a fost însoțită de urări de sărbători luminate și în siguranță, iar atmosfera a fost completată de colinde și momente muzicale susținute de colective artistice ale structurilor MAI.
După partea oficială, Caravana a continuat vizitele la mai multe instituții medicale și centre sociale, pentru a aduce sprijin moral și căldură umană celor care au cea mai mare nevoie.IMSP Institutul Oncologic s-a numărat printre instituțiile vizitate. Pacienții și copiii aflați în îngrijire au trăit momente emoționante, urmărind spectacolul autospecialelor, iar ulterior au primit cadouri și mesaje de încurajare, menite să aducă speranță și lumină în ajunul Crăciunului.
Adresăm sincere mulțumiri IGSU, MAI și tuturor partenerilor pentru solidaritate, generozitate și grijă față de oameni, demonstrând încă o dată că adevărata magie a sărbătorilor se regăsește în faptele bune.