O delegație din IMSP Institutul Oncologic a efectuat în perioada 16-17 iunie 2022 vizita de studiu la Institutul Regional de Oncologie Iași, România care a avut drept scop cooperarea oncologică și tendințele de dezvoltare în Medicina Nucleară, prin realizarea unui schimb de experiență și familiarizare cu actualităţile în imagistica nucleară și în terapia cu izotopi.
Delegația a fost condusă de către directorul instituției dl. Ruslan Baltaga, dl. Sergiu Robu, vicedirector, dna. Rodica Mândruță-Stratan, coordonator al Programului Național de Control al Cancerului, dna. Olga Semionică, șef Laborator de medicină nucleară, dna. Diana Simașco, specialist instituții publice, dna. Sofia Topală, medic LMN și dna. Larisa Mardari, asistent LMN.
Agenda vizitei a acoperit mai multe subiecte privind consolidarea colaborării profesionale și realizarea unui transfer tehnologic în prestarea serviciilor medicale şi calitative a pacienților cu tumori maligne, ceea ce va permite crearea și dezvoltarea unor programe de suport și consultanță de viitor privind aplicarea tehnologiilor moderne de diagnostic și tratament.
Programul vizitei de studiu a fost unul activ, accentul fiind pus pe:
- Organizarea Laboratorului PET-CT Medicina Nucleară, IRO Iași (prezentarea spațiilor de lucru; prezentarea circuitelor funcționale; prezentarea echipamentelor; prezentarea echipei de lucru cu experiență și competențe; prezentarea procedurilor operaționale specifice implementate.
- Organizarea Compartimentul de Terapie cu Izotopi (prezentarea spațiilor de lucru; prezentarea circuitelor funcționale; dotarea tehnică; măsuri de radioprotecție necesare pentru astfel de terapii; stabilirea tratamentului cu Iod radioactiv 131 I; scintigrafie cu Iod radioactiv 131 I în scop diagnostic; dotări terapie izotopică).
Vizita a reprezentat o ocazie valoroasă de documentare și schimb de opinii referitoare la organizarea și activitatea tumor board-ului, ca și indicație terapeutică, activitatea serviciul de diluție (manipularea medicamentelor citostatice), inclusiv inspectarea și documentare cu sistemele inginerești din blocul operator.
Interacțiunea și schimbul de bune practici a fost asigurat de participarea la eveniment a managerului instituției dna. Mirela Grosu, dl. Dr Gabriel Dimofte, vicedirector medical și reprezentanților echipei medicale din cadrul Laboratorului Medicină Nucleară, condusă de dna. Dr Daniela Chețan.