Secţia diagnostic funcţional este o subdiviziune din cadrul IMSP IO, care desfăşoară servicii de diagnostic funcţional în scopul asigurării pacienţilor cu investigaţii ca electrocardiografie şi spirografie de înaltă performanţă.
Subdiviziunea se încadrează în realizarea Misiunii IMSP IO: de a contribui la menţinerea și ameliorarea nivelului de sănătate a populaţiei prin prestarea serviciilor medicale specializate, calitative, pacienţilor afectaţi de maladii oncologice și hemopatii maligne la nivelul asistenței medicale specializate de ambulatoriu și asistenței spitaliceşti.
Secţia diagnostic funcţional participă activ la implementarea/dezvoltarea sistemului de control managerial, implementarea/dezvoltarea procedurilor operaţionale privind sistemul de calitate, precum şi a normelor de protecţia muncii, securitate şi sănătate în muncă.
În activitatea să, SDF se conformează Codului muncii al RM, Legii nr. 411/1995 ocrotirii sănătăţii, Legii nr. 264/2005 cu privire la exercitarea profesiunii de medic, Legii nr. 263/2005 Cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului, instrucţiuni şi ordine ale fondatorului şi ale IMSP Institutul Oncologic.
ATRIBUŢIILE SUBDIVIZIUNII
- Subdiviziunea acordă servicii medicale de specialitate tuturor pacienţilor, în mod nediscriminatoriu cu indicaţia şi argumentarea medicului curant şi cu respectarea cadrului legislativ şi normativ în vigoare;
- Raportează indicatorii prevăzuţi în normele privind execuţia, raportarea şi controlul activităţii, inclusiv a Programului Naţional de Control a Cancerului şi utilizarea eficientă a resurselor;
- Asigură utilizarea formularelor cu regim special unic pe ţară, ori completează corect la zi formularele utilizate de IMSP IO conform prevederilor legale;
- Asigură condiţiile necesare pentru aplicarea măsurilor de protecţie a muncii, de protecţie civilă, radioprotecţie şi pază contra incendiilor, etc., conform normelor și standardelor în vigoare;
- Asigură gestiunea datelor cu caracter personal şi informaţiilor medicale prin utilizarea programelor informatice de management din cadrul IMSP IO;
Subdiviziunea îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de alte acte normative în vigoare, precum:
- efectuarea şi descrierea investigaţiilor în domeniul diagnostic funcţional: electrocardiografie şi spirografie;
- acordă ajutor consultativ medicilor din subdiviziunile clinice şi ambulatoriu în descifrarea concluziilor la investigaţiile funcţionale;
- raportează medicul pe diagnostica funcţională (responsabil) despre dificultăţile în efectuarea investigaţiilor prescrise şi monitorizează starea sănătăţii în timpul investigaţilor;
- informează, în cazuri excepţionale, medicii din ambulatoriu sau clinic despre starea fizică a pacientului în timpul şi după efectuarea investigaţiei;
- asigură controlul metrologic al aparaturii funcţionale indicate în manual şi instrucţiuni.