×
Meniu

Blocul operator al Institutului Oncologic cu lucrători medicali de elită în spatele unor istorii de succes a pacienților

Responsabilitate, atenție, disciplină, bună-cuviință și omenie sunt doar câteva caracteristici ale chirurgilor și asistenților medicali din Blocul operator, care sunt pregătiți de a începe o nouă intervenție în sala de operații de câte ori chirurgul principal invită echipa pentru un caz de urgență.

Consider că nu oricine poate fi asistent medical și nu orice asistent poate lucra cu competenţă maximă în orice domeniu de asistenţă medicală.  Mai ales, în Institutul Oncologic. Decizia de a alege ramura chirurgicală este adesea înfluențată de profesorii chirurgi, care i-au îndrumat:” ai curaj şi delicateţe, ai răbdare şi perseverenţă; dacă te şi atrage, ești bun/bună pentru chirurgie”.

Ei niciodată nu trebuie să aibă ezitări, doar emoţii, uneori foarte mari, şi rugăciuni în gând pentru fiecare bolnav oncologic.

Asistentul în echipa operatorie are atribuţii şi responsabilităţi autonome care sunt în sincron, dar diferite, de cele ale medicului, şi care se contopesc ca un întreg în rezolvarea chirurgicală. Contribuţia asistentului nu se încheie la sfârşitul unei intervenţii.  Urmează strângerea instrumentarului şi trecerea prin etapele de decontaminare – sterilizare, pregătirea sălii pentru o nouă intervenţie. De foarte multe ori se lucrează peste program, fiindcă simt o empatie pentru pacienți, dăruiesc ce știu să facă mai bine.

Au mentori, care i-au învățate să fie “formatori” ai noilor generaţii de asistenţi şi personal auxiliar.

Blocul operator este considerat ”motorul”  unei secţii chirurgicale şi activitatea este diferită de a celorlalte  secţii ale Institutului Oncologic. Aici se cere  pricepere şi calitate maximă în toate privinţele.

Peste volumul de cunoştinţe generale cu care iese din şcoală un asistent medical generalist, odată cu venirea în blocul operator, începe completarea cunoştinţelor necesare:  pregătirea fizică a unei săli de operaţii, instrumentarul, echipamentele medicale, aparatura minim invazivă, sterilizarea instrumentarului, poziţionarea şi păstrarea în siguranţă a pacientului.

Prima perioadă la sala de operaţii este cea de acumulare rapidă de experienţă şi a micilor victorii, cu bucuria unor laude stimulative. Urmează faza de “deschidere a ochilor”, când înţelegi ce fac mai bine colegii mai experimentaţi şi de ce.

La sala de operaţii, se acordă  multă răbdare şi se perseverează până la obsesie asupra ordinii, conştiinciozităţii, sentimentului de umanitate care trebuie să însoţească activitatea lor,  respectului colegial, adaptabilităţii la efort fizic prelungit în situații de necesitate.

Dar satisfacţia personală este maximă când ştii că partea ta de contribuţie, de susţinere, de acţiune a fost dăruită cu pricepere şi la momentul cel mai potrivit unui nou coleg “șlefuit”. Este foarte important să ştii că te poţi baza pe echipa ta de colegi profesionişti, echipă pentru care ai muncit, ai pus suflet. Experienţa din sala de operaţii dă bine în orice CV.

Dacă nu eşti echilibrat, responsabil şi dacă nu ai empatie faţă de suferinţă, în general, nu îţi alege profesia de asistent medical!

Pentru pacient, orice tip de intervenţie chirurgicală este un eveniment important al vieţii. De regulă, este dominat de sentimente ca nelinişte, frică faţă de operaţie sau anestezie.  Pacienţii intră destul de puţin timp în contact direct cu un asistent de la sala de operaţii. Dar fiecare dintre ei vrea să fie întâmpinat cel puţin cu bunăvoinţă de personalul medical.

În relația cu medicii, în timp se leagă un anumit gen de relaţie între chirurgi şi asistenţii de sală de operaţii, o relaţie gen familie mare, extinsă. Colaborarea nu este dificilă, indiferent de personalitatea şi caracterul fiecăruia, dacă te impui prin profesionalism, exigenţă, dar nu duritate.  Sunt coechipieri, toată echipa doreşte victoria!

Își fac cu drag drag meseria de asistent de sală de operaţii, ghidați după reperul moral: dacă faci ceva, fă bine ceea ce faci!

Pe 24 mai 2019, în cadrul celei de-a 72 a Adunare Mondială a Sănătății, ce a avut loc la Geneva, s-a anunțat că anul 2020 va fi Anul Internațional al Asistentului medical și moașei.

Pentru prima data în istorie, națiunile lumii se vor uni în celebrarea beneficiilor aduse de asistenți medicali și moașe, sănătății populației globale.

Vrem să faceți cunoștință cu echipa de asistenți medicali din cadrul Blocului operator al Institutului Oncologic:

Mîndru Ludmila – asisent șef  al Blocului operator, Bulgac Valentina – asitent medical, Rusu Galina – asitent medical, Gheorghiță Zinaida – asitent medical,  Lazăr Luibov – asitent medical, Didenco Maia – asitent medical, Josu Mariana – asitent medical, Scutaru Daniela – asitent medical, Bumbu Aliona – asitent medical, Gore Cristina – asitent medical, Maximov Tamara  – asitent medical, Cunup Doina – asitent medical, Șișcanu Ina – asitent medical, Țîbîrneac Silvia – asitent medical, Scutelnic Tatiana – asitent medical, Cobzac Veronica – asitent medical, Mura Sergiu – șef secție Bloc operator.

Vă dorim tuturoror, colegilor asistenţi şi nu numai, să trăiţi numai momente de bucurie și împlinire profesională! Sunteți eroii fiecărei zile, clipe, speranțe!