×
Meniu

Conferința Internațională a elevilor Centrului de Excelență și Farmacie „Raisa PACALO”

Astăzi, în cadrul Conferinței Internaționale a elevilor Centrului de Excelență și Farmacie „Raisa PACALO”, organizat în cadrul acțiunilor consacrate aniversării 75 ani de la fondarea instituției de învățământ medical mediu de specialitate din Republica Moldova, echipa asistenților medicali IMSP Institutul Oncologic a fost nominalizată printre cei mai buni.

IMSP IO este baza clinică pentru instruire, acumularea abilităților profesionale și cunoștințelor și posibilitatea de a realiza practici de îngrijire a pacienților oncologici, maturi și copii.
Cu Diplomă au fost decernați: vicedirectorului nursing dna Ala Grecu și întreg colectiv de asistente medicale.

Aprecierile adresate lucrătorilor medicali, exprimate din partea elevilor, următorilor specialiști sunt extrem de importante pentru spiritul moral și motivația celor, care in pofida surmenajului și domeniului complicat dau dovadă de atenție și conlucrare cu elevii, care vin pentru instruiri.

Colectivului Centrului de Excelență și Farmacie „Raisa PACALO” adresăm cele mai sincere expresii de respect pentru conlucrare și colaborare.