Institutul Oncologic marchează ZIUA FAMILIEI

Ziua de 15 mai a fost declarată „Ziua Internațională a Familiei” prin rezoluția adoptată la 20 septembrie 1993 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite.
Obiectivul principal al acestei zile este de a accentua importanţa familiei şi de a promova valorile familiei – egalitatea, dragostea, respectul, împărţirea echitabilă a responsabilităţilor casnice, combaterea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor, copiilor, persoanelor în etate.
În intenția comunității internaționale Ziua Familiei este menită a fi un prilej de sensibilizare a tuturor cetățenilor și autorităților cu privire la problemele cu care se confruntă familia în societatea contemporană, dar și o bună ocazie de a celebra uniunea dintre soț, soție și copii.

Probabil, obiectivul principal al oricărei căsătorii este posibilitatea de a nu fi singuratic. Singuratic nu atât în mod mecanic, fizic, cât şi în aspect psihologic, de a nu simţi singurătatea.

Situaţia unei maladii somatice, grave, cum este cancerul, creează premizele unui stres emoţional sever, atât pentru persoana bolnavă, cât şi pentru întreaga familie.

Omul, bolnav de cancer, suferă de un spectru larg de emoţii negative, printre care unda din principalele tulburări emoţionale este senzaţia de singurătate.

Aflându-se în faţa unui pericol vital, bolnavul are nevoie de o susţinere morală, suport psihologic, care se bazează pe relaţii de sinceritate, are nevoie de o persoană apropiată, care să asculte cu atenţie durerile, neliniştea lui, are nevoie să fie acceptat, înţeles şi să fie depusă toată sârguinţa pentru a-l ajuta.

Importanţa mediului social în care se află pacientul este greu de subestimat. Lipsa unui suport social adecvat contribuie atât la apariţia unor tulburări emoţionale grave, cât şi la micşorarea eficacităţii tratamentului specific şi evoluţiei nefavorabile a bolii.

La pacienţii singuratici, lipsiţi de susţinere, înţelegere şi comunicare, depresiile sunt cele mai severe, iar calea spre obţinerea unui echilibru sufletesc cea mai lungă.

Medicul, bolnavul şi familia acestuia trebuie să creeze  o uniune comună. Este necesar de a supraveghea nu numai pacientul, dar şi întreaga familie în scopul de a identifica anumite aspecte, date, care ar contribui la ameliorarea stării psihologice a pacientului şi la o adaptare socială cât mai reuşită.

Susţinerea din partea familiei, prezenţa persoanei apropiate alături pe parcursul tratamentului, posibilitatea de aşi expune emoţiile, înţelegerea şi sprijinul acordat – sunt factori extrem de importanţi fără care este imposibilă mobilizarea resurselor bolnavului pentru a depăşi situaţia existentă.

Trebuie să ţinem cont de faptul, că şi întreaga familie este supusă unui considerabil stres emoţional şi fizic. Membrii familiei prezintă, aceleaşi tulburări de stres ca şi însuşi bolnavul. Reuşita tratamentului depinde şi de capacitatea membrilor de familie de a coopera. Într-o măsură oarecare familia duce povara unui stres dublu – este nevoie de a obţine un echilibru psihologic propriu şi a oferi suport moral bolnavului.

Întreaga familie trebuie să se adapteze la o situaţie socială nouă pentru a funcționa eficient. În acest context apar şi sarcini noi, care trebuie realizate în comun, toţi împreună. Identificarea  complexelor de interacţiune existente nereuşite, reconstrucţia şi redistribuirea rolurilor şi a relaţiilor în familie şi multe altele.

Când nimerim la frig, putem să ne retragem şi să căutăm singuri un loc mai cald, un adăpost. Şi atunci persoana care este alături se va retrage şi ea.

Dar putem proceda şi altfel. Putem să oferim căldură şi siguranţă omului apropiat, celui, care se află alături de noi. Şi atunci, el, la rândul său va proceda la fel în privința noastră. Ne va oferi căldură, siguranţă şi înţelegere.

Atunci niciodată nu vom fi singuratici, vom fi însoţiţi de oameni apropiaţi, de familie, de stabilitate şi suport psihologic. În aşa situaţie problemele se rezolvă, greutăţile se depăşesc.