×
Meniu

Institutul Oncologic marchează Ziua Mondială a Sănătății

În câteva zile, pe 7 aprilie, vom marca Ziua Mondială a Sănătății, dedicată acoperirii universale cu servicii medicale și rolului crucial al medicului de familie. Ce înseamnă acoperirea universală cu servicii medicale? Înseamnă că fiecare dintre noi trebuie să aibă acces la servicii medicale fără a suferi din punct de vedere financiar.

De Ziua Mondială a Sănătății, 7 aprilie, vom vorbi încă o dată despre rolul crucial pe care îl au medicii de familie. Asistența medicală primară răspunde la majoritatea aspectelor de sănătate ale unei persoane:
▶promovare
▶prevenire
▶tratament
▶reabilitare
▶îngrijiri paliative

De la naștere până la ultimele zile ale vieții, asistența medicală primară este alături de noi pe toată durata vieții. 

Asistența medicală primară este temelia acoperirii universale cu servicii medicale.
Asistența medicală primară este cea mai eficientă și eficace cale pentru a obține sănătate pentru toți.
▶Investițiile în asistența medicală primară înseamnă o stare bună a sănătății la toate etapele vieții.

Acoperirea universală cu servicii de sănătate (AUSS) este obiectivul primar al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Cheia spre atingerea acestui obiectiv este asigurarea populaţiei cu servicii medicale de care au nevoie, când au nevoie și unde au nevoie.

Se înregistrează progrese în țările din toate regiunile lumii. Dar milioane de oameni încă nu au acces la îngrijiri medicale. Milioane de oameni sunt forțați să aleagă între asistență medicală și alte cheltuieli zilnice, cum ar fi pentru produsele alimentare, îmbrăcăminte, locuință, etc. Acesta este motivul pentru care OMS al doilea an consecutiv în cadrul Zilei Mondiale a Sănătății7 aprilie 2019 își concentrează eforturile pe acoperirea universală cu servicii de sănătate accesibile pentru toți.

Ziua Mondială a Sănătății –  este un eveniment ce se marchează anual la nivel mondial și semnifică crearea Organizației Mondiale a Sănătății ( 7 aprilie 1948). De la înființarea sa, OMS s-a bazat pe principiul, că toți oamenii ar trebui să-și poată realiza dreptul la sănătate la cel mai înalt nivel, și principiul „Sănătatea pentru toți” – a fost prin urmare, viziunea de orientare pentru ultimii șapte decenii.

Campania din anul curent vizează să ajute oamenii să înțeleagă mai bine ce înseamnă acoperirea universală cu servicii de sănătate  – ce servicii și ce suport ar trebui să fie disponibile și unde se găsesc? Lucrătorii din domeniul medical vor informa și ajuta persoanele cu privire la accesul la servicii de diagnostic, tratament, prevenire, îngrijire, în special la nivelul asistenței medicale primare.

De asemenea, această zi oferă o oportunitate pentru factorii de decizie să se angajeze la luarea măsurilor  pentru a înlătura lacunele în acoperirea universală  la asemenea servicii, precum și pentru a evidenția progresele înregistrate deja.

Ziua Mondială a Sănătății 2019 se află la mijlocul distanței dintre două evenimente importante la nivel global: Conferința globală privind asistența medicală primară din Astana, Kazahstan, care a avut loc  în octombrie 2018 și Reuniunea la nivel înalt privind acoperirea universală cu servicii de sănătate care va avea loc în septembrie 2019 la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite. Evenimentul dat este o oportunitate majoră de a comunica despre importanța echității în serviciile de sănătate, luând în considerație nu numai sănătatea persoanelor, ci și pentru societate și economia țării.

Acoperirea universală cu servicii de sănătate înseamnă  – că oricine și oriunde poate avea acces la aceste servicii de calitate, fără să se confrunte cu probleme financiare. Aceasta include întregul spectru de servicii esențiale și de calitate, de la promovarea sănătății până la reabilitare socio-profesională și îngrijirea paliativă.

AUSS asigură atât accesul, cât și calitatea corespunzătoare pentru  îmbunătățirea sănătății și menținerea calității vieții. Protejarea oamenilor de consecințele financiare ale plăților din buzunare reduce riscul ca oamenii să fie împinși în sărăcie, deoarece boala neașteptată, implică utilizarea economiilor financiare efectuate pe parcursul vieții, vânzarea activelor sau împrumuturi bancare, distrugându-și astfel, viitorul propriu și adesea – viitorul copiilor.

Asigurarea acoperirii universale cu servicii de sănătate este unul dintre obiectivele stabilite de Națiunile Unite la adoptarea Obiectivelor Dezvoltării Durabile până în anul 2030.

Ce nu este acoperirea universală cu servicii de sănătate?

Există multe lucruri care nu sunt incluse în domeniul acoperirii universale cu servicii de sănătate, spre exemplu:

  • AUSS nu înseamnă o acoperire gratuită pentru toate intervențiile posibile de sănătate, indiferent de costuri, deoarece nici o țară nu poate oferi toate serviciile gratuite pe o bază durabilă.
  • AUSS nu este doar o finanțare nemijlocită numai pentru serviciile medicale. Acesta cuprinde toate componentele sistemului de sănătate: furnizarea serviciilor de sănătate, forța de muncă în domeniul sănătății, instalațiile sanitare și rețelele de comunicații, tehnologiile, sistemele informatice, mecanismele de asigurare a calității, legislația în domeniul sănătății, etc.
  • AUSS nu se referă numai la asigurarea unui pachet minim de servicii medicale, ci și la asigurarea unei extinderi progresive a serviciilor medicale și a protecției financiare, pe măsură ce sunt disponibile mai multe resurse.
  • AUSS nu se referă doar la servicii de tratament individual, ci include și serviciile orientate spre populație, cum ar fi campaniile de imunizare, adăugarea fierului și a acidului folic în pâine, reducerea conținutului de sare din produsele alimentarea fabricate și alte intervenții.
  • AUSS cuprinde mult mai mult decât sănătate; adoptarea măsurilor de AUSS înseamnă pași către echitate, priorități de dezvoltare, incluziune și coeziune socială.

Lucrătorii din domeniul asistenței medicale primare cunosc tradițiile culturile și practicile comunităților lor, făcându-le indispensabile în timpul unei urgențe de sănătate sau calamități. Pentru a menține sănătatea persoanelor din comunitatea, avem nevoie de acces la servicii de sănătate de înaltă calitate;  lucrătorii calificați în domeniul sănătății care oferă servicii de îngrijire centrate pe oameni; și factorii de decizie angajați să investească în asistența medicală primară.

Accesul la serviciile medicale este dreptul DVS și a familiei DVS indiferent de etnie, limba vorbită, religie, etc. – toți oamenii merită o îngrijire medicală de calitate.

Informați-vă și angajați-vă la evaluarea sistemului de sănătate și a sănătății populației, astfel încât să direcționați resursele și să faceți schimbări acolo, unde sunt cele mai necesare.